Către o locomotivă în timpul iernii - Walt Whitman

Pe tine te aleg drept temă a cântului meu!
Pe tine, în furtuna năvalnică, chiar acum – în ninsoare – în ziua de iarnă
ce se stinge;
Pe tine, în armura ta, cu pulsul tău dublu și ritmic și cu bătaia ta
convulsivă;
Cu trupul tău negru și cilindric, din alamă aurie și oțel argintiu;
Cu bielele tale masive, paralele și de legătură, rotindu-se,
oscilând de-o parte și de alta;
Cu gâfâitul și vuietul tău ritmic – când crescând în intensitate, când
stingându-se în depărtare;
Cu marele tău far proeminent, fixat în față;
Cu lungile și palele tale dâre de abur, plutind și nuanțate în purpuriu delicat;
Cu norii denși și întunecați, scuipați cu putere din coșul tău;
Cu structura ta închegată – cu arcurile și supapele tale – cu sclipirea tremurată
a roților tale;
Cu șirul de vagoane în urmă, ascultătoare, urmându-te voios,
Prin furtună sau calm, când iute, când domol, dar înaintând neabătut:
Simbol al modernității! Emblemă a mișcării și a puterii! Puls al
continentului!
Pentru o clipă, vino să slujești Muza și să te topești în versuri, așa cum te văd
aici,
În mijlocul furtunii, al rafalelor năvalnice și al ninsorii;
Ziua, lăsând clopotul de avertizare să-și răsune notele,
Noaptea, legănând tăcutele lămpi de semnalizare.

Frumusețe cu glas vijelios!
Rulează prin cântul meu, cu toată muzica ta nestăvilită! cu lămpile tale legănate
noaptea;
Cu râsul tău pătrunzător, un fluierat nebunatic! cu ecourile tale, bubuind
ca un cutremur, trezind totul în jur!
O lege în sine, urmându-ți ferm propriul drum;
(Nu-ți sunt proprii duioșia grațioasă a harpei plângătoare ori a pianului facil,)
Cu trilurile tale de țipete, întoarse de stânci și dealuri,
Lansate peste preriile vaste – peste lacuri,
Către cerurile libere, neîngrădite, voioase și puternice.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman