Cântec al timpului liliacului în floare - Walt Whitman

Cântă-mi acum, de bucuria timpului liliacului în floare,
Alege pentru mine, o, limbă și buze, de dragul Naturii și al vieții dulci —
și al morții, ce-i una cu viața,
Amintiri ale începutului de vară — ouă de pasăre și primele fructe de pădure;
Adună semnele binevenite (precum copiii ce strâng pietricele sau înșiră
scoici);
Include aprilie și mai — orăcăitul broaștelor de copac în iazuri — aerul vioi,
Albinele, fluturii, vrabia cu trilurile ei simple,
Mierla albastră și rândunica iute — și nu uita ciocănitoarea aurie,
cu aripile ei sclipind în soare,
Vălul liniștit și însorit, fumul ce stăruie, aburul,
Insecte diafane, eterice, zumzăind pe aripi ca firul de păianjen,
Sclipirea apelor și peștii din ele — și albastrul cerului deasupra;
Tot ce e vesel și sclipitor — pâraiele ce curg,
Pădurile de arțar, zilele clare de februarie și vremea recoltării sevei;
Mierla cu piept ruginiu, săltând vioaie, cu ochi ageri,
Cu glasul ei muzical și limpede la răsărit și iarăși la apus,
Ori zburând printre merii din livadă, clădind cuibul pentru perechea sa;
Zăpada topită a lui martie — salcia scoțându-și mlădițele galben-verzui;
— Căci primăvara e aici! vara e aici! și ce e oare în ea și izvorăște din ea?
Tu, Suflete descătușat — neliniștea după ceva ce nu știu ce e;
Vino! să nu mai zăbovim aici — să pornim la drum!
O, pentru o altă lume! O, de-am putea zbura precum o pasăre!
O, să evadez — să plutesc în larg, ca pe o corabie!
Să alunec cu tine, o, Suflete, peste toate și prin toate, ca o corabie pe ape!
— Adunând aceste indicii, aceste preludii — cerul albastru, iarba,
picăturile de rouă ale dimineții; (Cu cântece noi – căci în fiecare primăvară voi intona acum cântece noi,
Și nu voi uita niciodată, în aceste zile gingașe, imnurile Morții și-ale Vieții deopotrivă;)
Parfumul liliacului, tufele și frunzele verzi-închis, în formă de inimă,
Violetele de pădure, micile și gingașele flori palide numite „inocență”,
Nu doar pentru ele însele, ci pentru atmosfera pe care o emană,
Pentru a le măsura, a mă scălda în ele, a fi pus la încercare de ele –
Orașele și viața artificială, cu toate priveliștile și scenele lor,
Mintea mea de-acum înainte și toate meditațiile ei – recitativele mele,
Țara mea, epoca mea, neamul meu – să le slujesc, măcar o dată, prin cântec,
(Mlădițe, semne ale morții, totuna cu semnele vieții,)
Să împodobesc tufa pe care o iubesc – să cânt alături de păsări,
Un tril de bucurie pentru vremea liliacului în floare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman