Furtuna, izvorul și marea vuiesc,
Când suflete pereche se căiesc,
Pentru greșeala veșnic reținută,
Că noi trăim în lumea asta coruptă.
O liniște ne cheamă-n grădina cu flori,
Sub arbori de iubire a celor trecători,
Dar zgomotul apei ușor se strecoară,
În feeria naturii cu plăceri de odinioară.
Povara greșelii se duce ca o luptă,
Te mistuie-n inima ta neîntreruptă,
Ce intră-n șocul luptei pentru dreptate
Și te apropii de iubire pe neașteptate.
Trăim într-o minciună pe pământ,
Încercăm să-aducem adevărul, un lucru sfânt
Și chiar dacă lupta este destul grea,
Viața curată cu drag o vom apara.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Detalii poezie:
Distribuie pe: