Nevoiaşul - Vasile Copilu-Cheatră

Sus în Apuseni mai arde vântul
Încins de boatele lui Iancu şi-a Măriei
Încins de lacrimile şi de cântul
Detunatei în poalele străbunilor şi a veciei.
Nu-i om acela ce-şi jeleşte chiatra
Din pragul amintirilor de fost
Dar nici acela care scurmă-n vatra
Străinilor un ciob de rost.
Că eu m-am rătăcit în hram de stele
E doar ca să ajung în rădăcini
Acolo unde toate câte-s bune, rele
Îs ale noastre încrustate în arini.
Mă iartă Doamne de-am trecut prin lume
Şi ţi-am uitat de atâtea ori făgaşul;
Nu dojenii pe acel născut din mume
Că el Ţi-e spusa el Ţi-e nevoiaşul.

Mai lasă-mi doar un cheag de răsuflare
S-adun din mine ultimul crâmpei
De iz de vatră şi de cheag de sare
Ca să le las urmaşilor temei.
___________________________
Poeme scrise în 1976/77 la Bad Salzig, Mainz şi Cadaquez pe vremea căutărilor drumurilor lui Aron Cotruş şi la vizita făcută împreună la Dali, dedic aceste versuri prietenului, poetului şi învăţăcelului meu Christian William Schenk
Eu, Vasile Copilu-Cheatră

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ce frumos moment, impresionantă dedicația mentorului către învăţăcelul său!
Mulțumiri din suflet pentru postări!
Adina Speranta
duminică, 04 aprilie 2021