Plângerea ţării - Vasile Alecsandri

Frunză verde de negară,
Vai! sărmană biata ţară,
Cum te-ajunge focul iară!
Ruşii vin, te calicesc,
Nemţii te batjocoresc
Şi ciocoii te hulesc!
Nu mi-e ciudă de străini,
Cât de pământeni haini,
Că tu dragă le-ai fost mumă
Şi ei singuri te sugrumă!
Nu mi-e ciudă de muscali,
Nici de nemţii bocăncari1
Cât mi-e ciudă de ciocoi
Că te lasă la nevoi
De ţipă sufletu-n noi.
Frunză verde de neghină,
Vai ş-amar de-a ta grădină!
Cea grădină cu flori plină!
Cum o calcă, cum o strică
Nişte iezme fără frică!
Cum îi smulge florile
Şi-i pradă rodurile!
Frunză verde de mohor,
Vai de sânu-ţi plin de dor,
Cât e el de hrănitor
Şi la iepe căzăceşti,
Şi la câini flămânzi nemţeşti,
Şi la pilafgii turceşti,
Şi la râme ciocoieşti!
Sărăcuţ de maica mea,
Cui a fi milă de ea?
Sărăcuţ de locul meu,
Când l-a scăpa Dumnezeu?
Hai, copii, la cei stejari
Să tăiem niscaiva pari,
Ţara să ne-o ţărcuim
Şi de iezme s-o ferim!


Din volumul Poezii populare ale românilor Partea II: Doine şi hore, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.

Note
1. Porecla dată soldaţilor austrieci care au ocupat Principatele Unite în timpul războiului Crimeii şi care erau încălţaţi cu botine groase sau bocanci.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.