Hora de la Sinaia - Vasile Alecsandri

Sus, în deal de mănăstire,
Saltă hora ' n învârtire
Sub ochirea cea de foc
Soarelui oprit în loc.
Saltă hora cu-avânt mare,
Căci e ziua de serbare
Unei fapte vitejești
De-ale oastei românești.
Munții vechi, străbuni ai țerii,
Verzi ca ' n timpul primăverii,
Se 'nsenină de privesc
Danțul cel milităresc.
Și toți brazii de pe coaste,
Înșirați în rând de oaste,
Parcă 'ntind voios din munți
Crengi de dafini peste frunți.
Iată Regele 'n mulțime
Dând avânt la tinerime.
Și Regina cu ștergar
Și cu fota din Rucăr.
El prin horă' și duce pașii
Și glumește cu ostașii,
Ea cu blânde dezmierdări
La copii dă sărutări.
Precum fruntea și cununa
Cu poporul Ei fac una,
Prin popor trecând senini
De se miră cei străini.
Iar pe culme mai departe
La serbare luând parte
Stă drapelu ' nvingător
În văzduh fâlfâitor

Saltă sprinten dansatorii,
Grivețenii, vânătorii,
Cu puicuțe românești,
Flori din straie boierești.
Și e scumpă la privire
Cea frățească întrunire
De mâni albe ca un crin,
De mâni aspre ca un spin.
Cele mici dezmierdătoare
Și acele arse' n soare
Cu sfială se ating.
Dar ușor cu drag se strâng.
Căci de sună' n țară larma,
Cele mari apucă arma
Cele mici aduc cu dor
Balsamul vindecător.
Hora iute se' nvârtește
Gloata mult 'o îmbulzește.
Ochi și inimi se aprind,
Toți de fală se cuprind.
Ca drept spor de veselie
Din Balcani un vânt adie,
Ce șoptește triumfal
Pe al Griviței naval.
Însuși morții iată-i fața!
Ei zâmbesc la cei din viață
Ce's jurați la rândul lor
A muri triumfător.
Hură! Peleșul din vale
Cântă hora ' n a lui cale
Toți s' aruncă viu în joc
Cum s'aruncă viu în foc.
Căci așa-i Românul, frate,
Dă nevoia după spate.
Bun de braț, bun de picior.
Luptător și dansator.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.