Dans de fee - Tristan Tzara

...Simfonie de lumină
Simfonie de culori...
Și sandalele brodează
Dantelate simfonii
Ce-s ritmate în roz-albastrul
Parfumatelor culori
Și-n albastre ritmuri pale
Blonde, albe, verzi-deschis
Dantelează harfa dulce
Melodia ei andante;
În acorduri colorate
Plânge-o liră parfumată
Nebunia muzicală
De acorduri violete
Pentru zeul Osiris
O vioară, în surdină
Psalmodiază nebunia
Unei antice regine,
Iar în ritmuri largi, bolnave,
Un poet recită ode
Versuri safice, galante
Dedicate voluptății
Și iubitelor din vis.
Și sandale dantelează
Simfoniile bizare
Diamantine, sclipitoare;
Poezia și cântarea
Sybaridelor plăceri;
În cascade de acorduri
Și de salturi elegante
În cântări afrodiziace
Și în ritmuri violete
În miros de flori bizare
Ciclamene și mimoze
Orchidee și iris,
Albe piciorușe goale
Pe covoare persiane
Nuanțează ritmuri noi.

În luminile-orbitoare
Profilate de bronzate
Candelabre de argint
Colorate-n culori pale
De safir și de agată
De opale și rubin,
În priviri înflăcărate
De lumini incandescente
Își arată feea pală
Bogăția-i sculpturală
Diamantinele-i sclipiri.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Tristan Tzara



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.