Oglinda - Sylvia Plath

Sunt de argint şi exactă. Nu am prejudecăţi.

Orice văd înghit imediat

Aşa cum e, ne-nceţoşat de dragoste sau repulsie.

Nu sunt crudă, ci doar adevărată –

Ochiul unui mic zeu, în patru colţuri.

Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.

Este roz cu picăţele. L–am privit atât de mult

Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.

Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine.

Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.

Apoi se întoarce spre acei mincinoşi : lumânările sau luna.

Şi văd spatele şi i-l reflectă cu credinţă.

Mă răsplăteşte cu lacrimi si cu agitarea mâinilor.

Sunt importantă pentru ea. Ea vine şi pleacă.

În fiecare dimineaţă faţa ei înlocuieşte întunericul.

În mine a înecat o faţă tânără şi din mine se ridică o femeie bătrână

Înspre ea, zi după zi, ca un peşte hidos.

vezi mai multe poezii de: Sylvia Plath



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.