Sonetul XLVII (cel fără ieri … )

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Cu ispitiri născute-n abisele flămânde,
Nedreaptă mi se pare şi mult prea aspru chin,
O noapte ce refuză odihnei să mă-nchin.
Întins, strivit de punte's. Pleoapele arzânde,
Simt timpul cum mă cheamă, ca marea pe năieri,
Talăzuind: - Ajunge! Ţi-i calea grea povară!
Departele nu-i casă când doruri te doboară!
Mi-e tot mai dor de mine, de cel fără de ieri.
Ce-mi mai aduce clipa? Balans de hule reci,
Și cel mai trist din toate e sumbrul orizont,
Răsplată datorată mai vechiului acont.
Prăpăstii, urcușuri lipsite de poteci.
Apăsător mi-e azi-ul lipsit de mângâieri,
Mă-ndepărtez cu-n mâine de cel fără de ieri.

15.11.2009
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.