Sfinții români - Cuviosul Ioan de la Prislop - maria.filipoiu

SFINȚII ROMÂNI - CUVIOSUL IOAN DE LA PROSLOP

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 13 septembrie.

Despre Cuviosul Ioan de la Prislop nu se știe cu exactitate când a trăit, dar se presupune că pe la sfârșitul veacului al XV-lea sau în prima jumătate a veacului al XVI-lea.
Originar din satul Silvașul de Sus, a părăsit casa părintească, s-a călugărit la Mănăstirea Prislop, unde a slujit Domnului mai mulți ani. Dorind să ducă o viață și mai liniștită, a găsit un loc în apropiere, la 500 de metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuț (Slivuț), unde și-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”, în care și-a petrecut restul zilelor cu neîncetate rugăciuni și post. Tradiția populară spune că a fost împușcat de doi vânători, în timp ce își făcea o fereastră la chilie. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau „Sfântul” Ioan de la Prislop.

Canonizarea Cuviosuluo Ioan de la Prislop

Între sfinţii români canonizaţi recent se numără şi Cuviosul Ioan din Mănăstirea Prislop (Hunedoara). Această mănăstire, aşezată într-o zonă liniştită de munte, aproape de Haţeg, a fost la început o mică sihăstrie de rugăciune pentru călugării iubitori de Hristos.
La începutul secolului XV, Sfântul Nicodim de la Tismana a întemeiat în acele locuri o mănăstire cu viaţă de obşte, numită multă vreme Mănăstirea Silvaşul, după satul cu același nume, unde s-au nevoit de-a lungul secolelor XV-XVIII mulţi călugări cu viaţă sfântă din Transilvania şi de peste Carpaţi.
Unul dintre marii sihaştri de la Prislop, care a rămas în evlavia credincioşilor din Ţara Haţegului şi din România este şi Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit în tradiţia locală cu numele de „Sfântul Ioan de la Silvaş”. Amintirea lui se păstrează, atât în tradiţia orală (legată de Mănăstirea Prislop), cât şi într-o cronică anonimă în versuri (compusă de localnici), intitulată „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului din Prislop”, scrisă în secolele XVII-XVIII.
Poporul dreptcredincios l-a socotit „sfânt” încă din timpul vieţii sale, iar după moarte, această credinţă s-a întărit şi mai mult. Vestea despre viaţa sa aleasă şi mai ales despre moartea lui tragică a ajuns peste munţi, în Ţara Românească, de unde au venit câţiva cuvioşi călugări care i-au cerut trupul de la rude, ducându-l într-una din mănăstirile de dincolo.
La aproximativ 15 kilometri de oraşele Hunedoara şi Haţeg, din apropierea fostei aşezări Sarmizegetusa romana, într-un cadru natural de o rară frumuseţe, se află străvechea mănăstire Prislop, sau a Silvaşului, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana sau a ucenicilor săi, ridicată - se pare - pe locul unei vetre sihăstreşti şi mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii, cu specificul bisericilor din Muntenia şi din Moldova, a fost ctitorită şi înzestrată prin 1564 de domniţa Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Ţării Româneşti, care şi-a sfârşit zilele aici, la Prislop, în anul 1580 şi a fost îngropată în pronaos.
În decursul unei existenţe de şase veacuri, mănăstirea Prislop a îndeplinit un însemnat rol cultural-bisericesc în viaţa românilor transilvăneni.
Aici se pare că s-a retras, spre sfârşitul vieţii, însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana. De aici s-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia (1585-c. 1605) - fost egumen - care a păstorit în zilele de glorie a lui Mihai Viteazul, şi episcopul Teofil de la Vad (1615) şi, poate, şi alţii pe care nu-i cunoaştem. În veacurile al XVII-lea - al XVIII-lea, Prislopul avea o şcoală în care se pregăteau „dieci”, candidaţi la treapta preoţiei. Iar pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, tot din această obşte s-au ridicat unii apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor de atragere a călugărilor de aici la uniaţie. Mai presus de toate însă, Prislopul a îndeplinit, de la începuturile lui şi până azi, un rol de seamă în întărirea vieţii duhovniceşti din Ţara Haţegului, de pe valea Streiului şi din „ţara pădurenilor”, situate în apropierea ei.
De trecutul mănăstirii se leagă şi amintirea acestui„sfânt”, necanonizat oficial, dar socotit ca atare de obştea dreptcredincioşilor creştini din zonele amintite.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
„Sfântul” Ioan de la Prislop a fost, este şi va fi - pentru credincioşii din părţile Haţegului şi Hunedoarei - o pildă vie de sfinţenie, iar „chilia” sau „casa sfântului” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, cu încărcătură spirituală, loc sfințit de duhovnicia multor cuvioşi călugări, prin viaţă aleasă pe Calea Domnului.

Rugăciune Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice, urmând calea Domnului lui Hristos, în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii slăvindu-L pe Dumnezeu.
Pentru aceasta nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre, Sfinte Cuvioase Ioan!
Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, în peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit.”
(Sursa: Viețile Sfinților )

Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre, întru slava lui Dumnezeu, acum și pururea, și în vecii vecilor!
Amin!

Maria Filipoiu / UZPR


Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.