Vreme-ndelungă, îngerul, de mână,
strâns l-am ținut, ca și în brațe, până
ce, el slăbind, eu mă făceam mai tare,
că acum, ruga ce umil se-ngână
va fi fost el, – eu, sfântă îndurare.
Înapoiatu-i-am atunci înaltul,
el m-a lăsat aici, pierind în ceață;
acum învață zborul, iar eu ce-i aia viață,
recunoscându-ne treptat unul pe altul.
Distribuie: