Trist, ziua să domnesc mi-e anatema,
iar noaptea, tot mereu să-ngenunchez;
aş vrea ca de pe fruntea-mi, diadema,
S-o-nlătur doar o clipă să cutez.
Povara de turchize şi rubine,
pe cap purtând-o, să nu pot şi eu
să le privesc cum poate orişicine,
şi vraja lor s-o simt cu ochiul meu?
Poate-au murit acele nestemate,
sau, grija, oaspe vechi, mi le-a furat?
Sau nici n-avuse pietre scumpe poate
cununa ce mi-au dat?...
Distribuie: