Spălatul mortului - Rainer Maria Rilke

Se obișnuiseră cu el. Dar când
o lampă-a fost adusă, dintr-o dată
în slaba ei lumină tremurată
străinul mai străîn a fost. Curând

pe gât și-n rest au început să-l spele
și, neștiindu-l, fără vreun regret
vorbeau de el. Iar una dintre ele,
tușind, lăsă buretele cu-oțet

pe fața lui. Și cealaltă-atunci atrasă
se-opri. Din peria aspră pe-ndelete
cădeau mari stropi; și mâna fioroasă
voia c-un gest la-ntreaga casă
s-ărate-acum că nu-i mai este sete.

El arătă. La lucru, mai grăbite,
cu-o tușe scurtă ele iar trecură,
iar pe tapete umbrele-amuțite
și strâmbe se-adunară-ntr-o figură

și parcă se zbăteau să se sugrume,
când cu spălatu-au terminat. Brutală
căzu și noaptea prin fereastra goală.
Și gol, în curățenia-i, în sală
da legi acolo unul fără nume.


Traducere Mihail Nemeș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.