Racla - Rainer Maria Rilke

Iar afară aștepta inele
și verigile acele
soarta, care fără ele nu-i.
Înăuntru-erau doar lucruri ele,
făurite de fierar; căci lui
înainte-i sta coroana chiar
și-o-ndoia, un lucru doar, pe care
sumbru ca-n manie, iar și iar
îl creștea în tremur pietrei rare.

Ochii lui, de recea băutură
se răceau mereu; dar racla când
gata-n față-i fu, ofrandă pură,
{cu carate multe și aleasă},
ca aici să locuiască blând
mica-ncheietură-a-mâinii-oricând
de–acum, albă și miraculoasă:

el rămase în genunchi pierdut,
doborât, plângând, în el ca gheața,
sufletu-i căzând în fața
calmului rubin ce, mut,
că-l zărește-acum părea,
și-l privea, brusc cercetându-i viața,
ca din dinastii deja.



Traducere Mihail Nemeș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.