Morminte de hetaire - Rainer Maria Rilke

Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu feţe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchişi ca de prea multă zare.
Hârci, guri şi flori. Şi dinţii netezi,
– piese-ntr-un joc de şah în miniatură,
din fildeş, rânduite în şirag.
Şi flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini şi cămăşi şi pânză veştejită
pe prăbuşita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguţi)
încă stă sexul – criptă liniştită,
până sub boltă plină de petale.
Şi iarăşi perle, galben risipite –
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de şipuri de pomezi cu iz de flori,
şi zei micuţi: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Şi brâie rupte, scarabei turtiţi,
făpturi micuţe cu gigantic sex,
gură ce râde, dansatori şi-atleţi,
şi fibule de aur ca mici arcuri
pentru vânat şi păsări amulete,
şi ace lungi şi vaze delicate
şi-un ciob rotund pe-al cărui roşu fund,
ca o inscripţie neagră peste-o poartă:
ai celor patru cai picioare iuţi.
Şi iarăşi flori şi perle deşirate,
ale micuţei lire şolduri clare,
şi printre văluri care cad ca ceaţa,
un fluture, al gleznei, ca iscat
din crisalida încălţării sale.
Şi astfel stau întinse printre lucruri,
lucruri de preţ şi pietre, jucărioare,
nimicuri sparte (câte zac în ele),
şi-amurgesc ca fundul unui fluviu.
Vaduri de fluvii-au fost,
unde în valuri iuţi se aruncară
atâtea trupuri de adolescenţi
(ce se grăbeau spre viaţa lor de mâine)
şi-unde torente bărbăteşti vuiră.
Şi câteodată coborau din munţii
copilăriei, cu sfieli, băieţii,
şi se jucau cu lucruri din străfund,
până-i prindea torentul în cădere:
Atunci lărgimea-acestui larg făgaş
o împlineau cu apă clar întinsă
şi-n locurile-adânci se-nvolburau;
şi prima dată oglindeau şi ţărmuri
şi-ndepărtate strigăte de păsări,
când peste-o ţară blândă, nopţi cu stele
creşteau în ceruri, nicăieri închise.



traducere de Maria Banuş

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke