Cum să-mi țin sufletul pentru ca el
de-al tău să nu se-atingă? În ce fel
să-l urc mai sus de tine, către altceva
decât noi înșine, și-nalt?
Ah, cât aș vrea să-l pun la adăpost,
acum, în faptul serii,-ntr-un loc scund,
străin și rece,-n care nu a fost,
nici e, fior – când te-nfiori afund?
Dar când ne-atingem și ne trec fiori,
stăm parcă sub arcușul făcând una
din două strune... Noi, cărei viori
pe care muzicantul va să-și culce
bărbia,-i suntem, oare, struna?
O, cântec, cântec dulce!
Distribuie: