S-au dus - Rafael Alberti

Sunt frunzele,
frunzele risipite de abuzul de a voi să fie veșnice,
de a nu voi să cugete, pe întinsul a șase suprafețe
selenare, ce este un pustiu,
de a nu voi să știe ce este stăruința unei picături
de apă pe o țeastă goală, pironită în ploaie.
Ar putea să ni se întâmple alte nenorociri.
În ce zi suntem azi?

Sunt măturate și se îngrămădesc la un loc cu oasele care
n-au dobândit în timpul vieții proprietatea
unui mormânt.

Eu știu că te rănesc,
că acum nu mai ai unde să fugi,
că sângele din vinele mele a suferit o izbucnire de fum.
Tu aveai ochii galbeni și acum nu mai poți să înțelegi
limpede ce este cenușa.

Nu suntem.
Am fost acesta ori acela.



Traducere Geo Dumitrescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.