Păsări călătoare ale verii vin la fereastra mea
să cânte și să zboare mai departe.
Iar frunzele galbene ale toamnei,
care nu au cântece,
flutură și cad acolo cu un suspin.
2
O, voi, mici vagabonzi ai lumii,
lăsați-vă urmele pașilor în cuvintele mele.
3
Lumea își leapădă masca nemărginirii în fața celui ce o iubește.
Devine mică precum un cântec,
precum un sărut al eternității.
4
Lacrimile pământului
sunt cele ce îi mențin zâmbetele în floare.
5
Mărețul deșert arde
de dorul unui fir de iarbă
care își clatină capul, râde
și zboară
departe.
6
Dacă verși lacrimi când ți-e dor de soare,
vei pierde și priveliștea stelelor.
7
Nisipurile din calea ta imploră cântecul
și mișcarea ta,
apă dansatoare.
Vei purta oare povara neputinței lor?
8
Chipul ei plin de dor îmi bântuie visele
precum ploaia din timpul nopții.
9
Odată am visat că suntem străini.
Ne-am trezit și am descoperit că ne eram dragi unul altuia.
10
Tristețea se preschimbă în pace în inima mea,
precum înserarea printre copacii tăcuți.
Distribuie: