Melancolie, bel-agonie - Paul Sava

MELANCOLIE, BEL-AGONIE


Acum, că a venit primăvara,
toți îngerii pe care i-am făcut însumi,
au fugit de lângă mine.
Toți îngerii au fugit de lângă mine,
dincolo de livada înflorită,
ținându-se de mână cu alți îngeri,
pe care nu i-am făcut eu,
cu care împreună râd la fel,
iar eu îi privesc depărtându-se
cu spatele la mine,
amestecați în alergarea lor jucăușă,
strigându-și
iată floarea aceea cât e de gingașă,
uite verdele cum se îneacă-n galben,
plopul ce nalt îi, cerul cât de albastru.
Și rădeau, și rădeau depărtându-se,
iar mie, privindu-i, nu știu de ce
zâmbetul mi se făcea mai trist,
și cu fulgi mari cât florile de cireș
îmi ningea peste ploape.
Din poalele inimii mele, unde mai rămăsese
un singur înger nefugit
îmi râdea ca să-l mângâi.
Dar când voiam să-l alint, dispărea.
Și palmele mele întinse,
goale ca ale unui nemiluit,
stăteau pentru o clipă adunate
a rugăciune și închinare, spre mine,
pentru ca el, îngerul care-mi mai rămăsese,
să apară din nou, să râdă frumos,
și din nou să îngenuncheze acolo,
în poala inimii mele,
pentru toate veșniciile,
la el să mă uit,
să nu-l uit
dar nici să-l ating
mai mult decât cu ochiul gândului,
ca să nu dispară din nou.
Și de frică, am rămas așa.
Nemișcat.

Peste noi azi dimineață dete buzna primăvara, cu -după
spusa meteorologilor - temperaturi mai înalte decât în 1866.
Nu știu ce-o fi fost în capul ei, că de vreo zece zile, im-
prudenta, tremură zgribulită pe la porțile Cișmigiului. De-a-
bia azi pe la prânz, soarele s-a îndurat de ea, și cu niscai
raze mai calde, i-a deschis poarta dinspre Bulevard. S-a
năpustit, sărmana, în cel dintâi liliac, dar și-a prins poalele
în coroana unui cireș japonez înflorit peste noapte.
Plopului meu din fereastră i-au dat beteli de ciucuri
verzi, ca petlițele de grăniceri.
Mă simt bine, din ce în ce mai bine, numai că nu știu de
ce, nici pentru cine mă macină un dor, așa ca după boală.
Primăvara asta neîncăpătoare în marginile timpului ei, cu
tremur și străluciri de adolescentă, abia a început și mi-e
teamă să nu se isprăvească marea mea bucurie.


19 martie 1975
Paul Sava - LACRIMI USCATE

Adăugat de: spanualexandrina

vezi mai multe poezii de: Paul Sava



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.