Zăbrelele vorbirii - Paul Celan

Rotundul ochilor între catarge.


Animal scânteietor pleoapa
vâsleşte în sus,
eliberează o privire.


Iris, înotătoare, fără vise şi mohorâtă:
cerul, cernit ca o inimă, trebuie să fie aproape.


Pieziş, în ciurul de fier,
aşchia afumată.
Pe lumină
ghiceşti sufletul.


(Să fii fost eu ca tine. Să fii fost tu ca mine.
Nu stăteam noi
sub un alizeu?
Suntem străini.)


Ţiglele. Peste ele,
aproape unele de altele, cele două
râsete cernite ca inima:
două
tăceri pline până la gură.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Paul Celan



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.