Sonetul LVII - Pablo Neruda

Traducere de Octavian Cocoş

Mint cei ce-au spus că luna pierdută-i pentru mine,
ce-mi prevestiră soarta cu firea-i nisipoasă,
ce-au spus atâtea lucruri cu limba lor tăioasă:
a cosmosului floare au vrut să o termine.

„Nicicând n-o să mai cânte sirenele în mare
din ambră, ci doar oameni şi-atât o să mai fie”.
Şi-şi mestecau hârtia mereu cu frenezie
voind să îmi cufunde chitara în uitare.

Eu le-am străpuns privirea cu-acele lănci aprinse
ale iubirii noastre ce inimi ţintuieşte,
dorindu-mi iasomia ce-n urma ta-nfloreşte

şi m-am pierdut în noapte când ochiul tău se stinse,
însă când limpezimea veni şi mă cuprinse
am renăscut, şi bezna acum se risipeşte.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.