Încet se schimbă ziua-n strai de seară; copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt. Eşti între lumi, şi simţi cum se separă: spre boltă una, alta spre pământ.
Şi singur, neaparţinând niciunde, nici sumbru precum mutul adăpost, nici sigur că vecia-ţi va răspunde, cum suitoarei stele dat i-a fost -
rămâi să descâlceşti (de s-ar putea) această viaţă coaptă, cruntă, mare; şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare: acum eşti piatră, şi acum eşti stea.
Distribuie: