Când pe cer vãzut-au Magii stea nemaivãzutã încã,
Strãlucind pe-a omenirii de pãcate noapte-adâncã,
Inteles-au cã e steaua unui Impãrat ce vine,
Lumea toatã sã-L slãveascã si pe veci Lui sã se'nchine!
Si'ncãrcând pe-a lor cãmile daruri scumpe, cum anume
Magii n'au mai dus nici unui Impãrat din larga lume,
Au pornit în cãutarea Celui care-avea sã vinã,
Sufletele sã le umple de Cereasca Lui luminã!...
Pe când însã împãratii au palate aurite,
Impãratul omenirii se nãscu 'ntr'un tarc de vite,
Si'naintea fruntii Celui care-avea sa poarte spinii
Cei dintâi îngenunchiat-au mieii, boii si asinii!...
Din câmpii, trimisi de Ingeri ce veneau cântând de sus,
Au intrat apoi pãstorii sã se'nchine lui Iisus
Si'n genunchi, cei trei Magi cãzurã'n urmã,
Ca sã'nchipuiascã astfel toatã-a omenirii turmã!...
Mieii, boii si asinii, erau, astfel, însãsi Firea;
In pãstori îngenunchiatã - era toatã omenirea;
Iar în Magi, era stiinta sau întreaga 'ntelepciune
Ce veneau, cu umilintã, lui Iisus a se supune!...
Aducând la noi iubirea care nu cunoaste urã,
El venea sã nãruiascã idolii cu mutã gurã;
Celor urgisiti în temniti, sã le fie soare'n prag;
Istovitilor - odihnã; slabãnogilor - toiag;
Stâncã celor în vâltoare; reazem celor buni si blânzi;
Insetatilor, fântânã; azimã, la cel flãmânzi;
Desnãdejdea s'o mângâie; lacrãmile sã usuce, -
Când stia cã, pentru toate, rãstignit va fi pe cruce!...
Astfel, când veni din Ceruri Mila Lui fãrã mãsurã -
Pe pãmânt nãscu 'mpotriva-I cea mai ne'mpãcatã urã, -
Urã care'n veci nu iartã, urmã mai presus de fire
Ce-a dospit mereu în inimi pân'la crunta rãstignire!
Iar de-atunci, -desi milenii anii lumii trec mereu,
Cei ce n'au primit în suflet pânã azi pe Dumnezeu,
Dusi de marea lor trufie, -aur adunând comoarã, -
Pe Iisus-Mântuitorul îl ucid a doua oarã!...
Distribuie: