Ștefăniță-Vodă - Nicolae Labiş

Țara veghea turcită. Pierea o după-amiază...
(Ion Barbu)

1.
Carele curgeau prin pulberi urmărind pustiu-n față,
Arcuite-n coviltire țepene de canavață,
Picoteau sub coviltire feți cu chicile bălane
Și-i păzeau de muscărime canavațe și sumane.

Moțăiau în mers și caii ticăiți de-atâta cale
Cu-ale glodului, pe dânșii, neprietine paftale,
Doar muieri ședeau a veghe, învelite-n piei de țap,
Ochii înghețați de jale înfundându-și-i în cap.

Pribegeau din zare-n zare oamenii trudiți de vremi.
Nici nu mai știai ce lege să înjuri ori să blestemi.
Cîrjoiat de sărăcie și de bir, cătai în jos
Un pustiu mai rodnic poate, dacă nu și omenos.

Nu știai de-i rău ori bine, ori de-i strâmtă ori de-i lată -
"Sărăcia de la Domnul pe de-a pururea ni-i dată".
Mintea încâlcită-n foame n-avea timp acum de crezuri
Și era și speriată-n tunet lung de balimezuri.

Oamenii piereau în case ca și-n care, la soroc
Izvodit și pus pe frunte și de vremi și de noroc,
Se-adânceau cu nepăsare în ruină și-n apus -
"Sărăcia ca și moartea, hotărâtă-n cer îi, sus".

Ca să te-ncălzești tai vreascuri pentru foc, de prin copaci,
Însă-i dijmuit și focul, n-ai parale foc să faci;
-Sfinte foc cu plete roșii, bun prieten la nevoi,
Pentru alinarea noastră vei pofti mai rar la noi.

Să mai strigi te-ndeamnă firea, da-i pustiu ca-n cimitir
Și se poate vreo iscoadă pentru strigăt să-ți ia bir,
Iar tălharii de prin măguri repezindu-se ca ploaia
Trec cu braț lungit de spadă, îndrăgi-i-ar cătaroaia.

Dorm pe cer râvniții galbeni adunați ca de-un zaraf.
Lungi convoaie adormite, sate adormite-n praf.
Cuibărită în cocioabe, legănată lung în care,
Doarme jale putrezită în nevoi și-n nepăsare.

Numai numele de locuri ca un abur vechi de vin
Inimile întărîtă: Baia, Războieni, Cozmin;
Dar se risipesc sub cerul țării triste, osmanlâie,
Și vin norii de lăcuste cu putoare de leșie.

2.
Îl cam strânge la grumaz
Cabanița de atlas
Și a porunit să-i coasă
Nou caftan de bilacoasă.

Are chipul plin, mascat,
Și-n obraz de vin muscat
Muște-i bozăie-n sprâncene;
Le-ar goni, însă i-i lene.
Zilele-i se scurg încet
Din bairam în zaiafet,
Înecate în rachiu
Și în vin cilibiu,
În suspine de tambură
Și-n desfrâu fară măsură.

L-a privit ponciș harapul.
-Ticălosul, taie-i capul -
Dar mai adă-ntâi, ți-am zis,
Un pocal de inopis,
Iar afară să danțeze
Străjile pe metereze...
...

(1955)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.