Eu descurajez febra
prin descărnarea cărnii de pe os, -
ce nu există îmi apare a fi frumos
cum bunăoară zebra.
Dar ce există, - sângeros mă lasă
curgând la vale un râu gros,
un terci sunt tot și o melasă, -
dar ce frumos.
Mă plâng cu mine însumi mării,
zâmbet în delte și-n triunghiuri
iar ce nu este a catârii
aidoma sunt puncte - puncturi...
Ah, ce mirat că sunt mai sunt,
plin de cadavre nemormânt.
Plouat de vulturi și de stele
eu mă prefac în lacrimile mele.
Sărați-vă! Sărați-vă!
voi, dulcii mei, salvați-vă!
Distribuie: