Poetul şi soldatul - Nichita Stănescu

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechea pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare.

Să nu-l credeţi pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui.
El a stors lucrurile de lacrimi,
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul,
mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.

Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului,
mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat,
dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit.
Imediat el o să spună că el l-a zis
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis.

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!

... Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
și numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el.

Altfel, ea nu va trece prin el
şi degetele voastre vor rămâne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi, o, da,
că într-adevăr el are mai multe degete...

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.

Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul,
nu are viaţă personală.

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.