Cea mai mare pedeapsă a noastră,
a noua, cei care suntem,
e lumina, prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,
halucinanta natură,
timpul absorbitor,
mirosul de viață pe care-l are secunda,
mâncarea cumplită la Cina cea de taină când
vom reuși, în fine, pe Iisus
îl vom și mâncând. Ah, ce întâmplare și viața noastră!
Ce întâmplare verdele de pe iarbă.
Ce accident de suflet calul alb pe colină.
Supuși cuvântului, de verb mă rog,
du-mă, odată, din groaza vieții,
du-mă, du-mă,
și nu mă mai pedepsi
și mie nu mă mai redă-mă!
Distribuie: