Cea mai ciudată creatură de pe pământ - Nazim Hikmet

Eşti asemenea unui scorpion, frăţioare,
trăieşti în întuneric plin de teamă
ca un scorpion.
Eşti ca o vrabie, frăţioare,
întotdeauna sărind de pe un ram pe celălalt.
Eşti ca o scoică, frăţioare,
închis ca o scoică, împăcat.
Eşti înfricoşător, frăţioare,
cum este gura unui vulcan stins.

Nu unul,
nu cinci –
din nefericire sunteţi milioane.
Eşti ca o oaie, frăţioare,
când ciobanul îşi ridică bâta,
fugi repede să te pierzi în turmă
şi alergi, aproape mândru, către cuţitul măcelarului.
Vreau să spun că eşti cea mai ciudată creatură de pe pământ –
mai ciudată chiar decât peştele
care nu poate vedea oceanul din cauza apei.
Iar oprimarea există în această lume
datorită ţie.
Iar dacă ne este foame, suntem obosiţi, mânjiţi de sânge,
zdrobiţi ca strugurii în teasc pentru vin,
vina este a ta.
Sufăr mult că trebuie să-ţi spun asta,
dar cea mai mare vină, dragul meu frăţior, este a ta.

traducere de Petru Dimofte

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nazim Hikmet



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.