Mi se arată - Mircea Micu

Mi se arată mama-n somn,
Numai în somn mi se arată
Cu fața ca o aripă de lebădă
De veghe târzie-ncercanata. Zice:

„Ce faci tu, suflet al meu, puiule?
Te aud noaptea umblând și-mi pare
Că cineva stoarce deasupra mea
Luna ca pe o lacrimă mare”

Nu știu ce să-i răspund,
O durere adâncă mă face de piatră, de lemn.
O pasăre lovită de-ntuneric
Mi se lovește de fereastră ca un semn.

Zice mama:
“Nu ești tu, unde ești tu, iedule,
Ochii tăi verzi de ce s-au întunecat?
Toată noaptea te cântă privighetorile
Din gusa-n care durerile lumii se zbat.”

Nu știu ce să-i răspund, sunt surd de spaimă
Și e atât de aproape de răsuflarea mea
Ca o statuie ireală de sticlă
Prin care ochii mei nu pot vedea…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Micu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.