Îmi scrie mama - Mircea Micu

Îmi scrie mama: ”ți-am făcut mormânt,
Că nu se știe ce și cum și când…
Tu chiar dacă trăiești în București
Știu eu cât de străin și singur ești.
Are gărduț de fier ce ne desparte
Dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat
Dar toți vecini s-au asigurat.
Ți-am pus compot de vișini și gutui
Și dacă vrei să ți-l trimit să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
Și poate n-ai să poți veni acasă.
Să nu te culci târziu. știu eu cum ești
ȘI să te-mbraci mai gros, să nu răcești.


Noroc și sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu”…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Micu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.