Înserare de amiază - Mircea Ivănescu

înfrântă lumina, și obsesiile mele, demult,
răsturnate într-o lume a sunetelor închise
pe ziduri oarbe, la care să stau privind, fără vorbe,
și fără puterea de a le mai urmări sunetele sparte.
Destrămări ale timpului, și care să-mi șerpuiască urât
de sub degete - și chinuitoarea lumină de atunci
acuma însemnând altceva - destrămarea imperială
a timpului când privești o ființă, și se sfărâmă
privirile, și nu mai au continuare.
Și ce mai încerci
să ridici în mâini sunt dare de fum și cu arse
contururi - și cu lumina de calcinare imperială
arzând pe o față, coborându-i în păr - și coborând
pe umerii celor din jur când își întoarce fața cu multă lumină
spre ei.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.