Balada fulgerului - Mihai Codreanu

Motto:

"...Și ar fi fost mai bine de mă nășteam un fulger". (M.Eminescu)

Când pe căi întunecate rătăcește biata-mi muză,
Fulgerul îi este-n noapte prețioasă călăuză:
De aceea cum prin nouri fulgeră cereasca spadă,
Tot așa și pe hârtie pana-mi fulgeră-n baladă.

Se născu Vulcan pe lume slab, diform și-atât de slut,
Incât maică-sa, Junona, ca să-l facă dispărut,
Fugări-n Olimp copilul și prinzându-l de-un picior,
Îl zvârli din înălțimea muntelui strălucitor
Drept în Lemnos. Făurarul cel de mai târziu trecu
Prin văzduh o zi întreagă pân' ce-n insulă căzu.
Izbitura fu de moarte, dar ne povestește mitul
C-a rămas pe veșnicie numai șchiop nefericitul.
Totuși, oameni mai de treabă din ținutul insular
Il primiră, și-nvățându-l meseria de fierar,
Răsădiră-o floare mândră în băiatul exilat,
Ce crescu isteț la minte și la trup înfiripat.
Mai târziu, pornind spre Etna, sub clocotitorul munte,
Ajutat de uriașii ucenici c-un ochi în frunte
Ce-ntețeau din foi cărbunii ca să modeleze fier,
Așezară împreună un vestit atelier.
...Si muncea călitul meșter neclintit păstrându-și locul,
Asudând din zori în noapte făr-a stinge-n vatră focul
Și făcând în minte planuri cum să certe omenirea,
Ca să-și aibă toată lumea pe dreptate răsplătirea.
Din furtuni de cugetare, în pornirea lui grozavă,
Furca se ridică-n valuri după valuri până-n slavă
Nascocit-a, dăruind-o lui Neptun ca să frământe
Oceanul și pe oameni cu înec să-i înspăimânte.
Dar nemulțumit cu-atâta, de-ucenici înconjurat
Și cu sufletul de biciul răzvrătirii întărtat,
Iși privi-ncruntat ilăul printre dinți scrâșnind sudalme...
Și-apucând în mâini ciocanul, după ce-și scuipă în palme,
Cu ciocan Vulcan, lovind-o, nicovala zgudui,
Iar în crâncena lovire, sprinten fulgerul țâșni
Si-n zigzag de foc frângându-și viguroasa lui săgeată,
Despică cu violență atmosfera-ntunecată,
Luminând cu măreție fioroasele tablouri
Și delirul si mânia furtunaticilor nouri,
Căci era furtună-n aer și furtună în ocean
Și furtună-n cugetarea viforosului Vulcan,
Care, înfruntându-și soarta cea lipsită de noroc,
Iși zvârli răcnind durerea către sulița de foc:
"Tu ce-ți fulgeri într-o clipă spasmul zguduind Tăria..
Iți râvnesc în veci puterea și-ți invidiez mânia,
Căci cu cât e mai năprasnic, cu atât e mai frumos
Vajnicu-ți avânt ce-n spațiu șerpuiește fioros
Și desfide cu înalta-i și superba-i încordare
Pe acel ce zace-n umbră umilit de resemnare,
Când revolta-i năvălește prin toți porii și-l îneacă
Mulțumit să-și muște buza pân' la sânge, - și să tacă!"
Si-al fierarului sălbatec ș-amenințător cuvânt
Se lărgi-n furtuna-ntinsă, dus pe șuiere de vânt.
Si-ntărit pe-ntreg pământul cu metalice ecouri
Precum roșu întărește forța coarnelor de bouri.
- Voi ce-ați stins în resemnare a mâniei voastre pară
Și-ați trăit în întuneric sub osânda seculară,
Invățați din meșteșugul maistrului fierar Vulcan
Cum se face înfrățirea dintre fulger și ciocan
Și ca-n nouri zvâcnitura secerii înflăcărate,
Despicați și voi prin beznă calea către libertate.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.