Sonetul XXIII - Michelangelo

Cu ochii tăi eu văd o molcumă lumină,
pe care, orb, cu ochii mei n-o pot vedea;
cu paşii tăi sarcină port pe umeri, grea,
ce obosit sub zări umblând, mi-a fost străină.

Cu mintea ta mă-ndemn spre ceruri fără nume,
cu aripile tale, fără pene zbor.
La bunu-ţi plac pălesc şi mă-nroşesc de zor,
îngheţ la soare, jar mă ia în brume.

În vrerea ta e-obârşia voii mele,
în tine iau fiinţă gândurile-mi stele,
în duhul tău se nasc cuvintele-mi pe rând.

Prin mine eu ca luna s-ar părea că sunt.
Căci ochiul nostru-n ceruri cu vederea prinde
atâta doar cât soarele în larg aprinde.




Traducere Lucian Blaga,

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.