Tu ai un chip mai dulce decât sosul,
pe el lăsară parcă melcii lacul:
mai chips ca gulia-i arătosul;
ți-s dinții-n gură albi ca păstârnacul,
iar ochii colorați ca teriacul;
ca prazul alb pe cap îți stă fuiorul,
că mor, de nu-mi dai grabnic ajutorul.
Splendoarea ți-e cu mult, cu mult mai mare
decât a sfinților de prin cupole
iar gura ta o sacoșă îmi pare,
ca și la mine, plină cu fasole;
arc sirian ți-s genele, pe care
s-a prins funingine de caserole;
când cerni, obrazu-I roș și alb, ca pânza,
ori macul ce îmbujorează brânza.
Când te contemplu, piptu-ți parcă scoate
doi pepeni ce-ntr-o plasă vor să-ncapă,
încât m-aprind ca lâna, deși poate,
sunt istovit ori chiar sunt rupt de sapă.
De-aș fi frumos, te-aș urmări – socoate! –
ca un copoi ce-aleargă plin de apă:
deci, de-aș avea eu marmuri potrivite,
aș face lucruri nemaiîntâlnite.
Distribuie: