193 - Michelangelo

Abia văzusem ochii lui de floare
trimiși spre-a vieții fragedă lumină,
că i-a și-nchis și-n înălțare lină
deschisu-i-a spre-a Domnului splendoare.

Că prea târziu i-am cunoscut mă doare,
dar nu sunt eu, ci moartea e de vină;
nu pentru tine raza lor blajină
s-a stins, cât pentru setea-mi arzătoare!

Ca singular lui Cecchino formă,
Luigi, s-o redau în piatra-I trează,
azi când sunt țărână formele-i divine

cum un amant în altul se transformă
și arta numai prin model lucrează,
se cade dar să te sculptez pe tine.



din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.