Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,
învins, cu funii lungi să mă mai lege,
cât timp, se înţelege,
la o privire i-am şi căzut pradă:
dureri prea mari, altminte,
uşor fac slabă inima să cadă.
Dar cine-ar sta să creadă
că sub privirea ta dumnezeiască
un lemn ars poate să reînverzească?
Distribuie: