Africa - Menelaos Ludemis

Îndepărtată o descriau poveștile bunicii,
Răzleață ca o legend,
Cu lacurile mari și nemărginite,
Cu râuri încolăcite ca șerpii,
Cu păduri adânci ca nopțile
Pierdută în spatele munților tăcuți.

Atât de îndepărtată încât
Ca să străbați până acolo
Nu-ți ajunge o viață
Și trebuie să-ți creezi încă una.
Dar cei care creau viețile
Se scârbiră de viață.

Și acum – vai! – cum să te duci până acolo?
Corăbii înaripate nu mai există;
Doar niște cai înaripați
Dar și aceștia au murit demult
Și dorm în mormântul bunicii.
Nu ne rămâne decât
Să mai stăm. Să mai așteptăm.

Acum ne trebuie mai întâi aripi,
Ca legendarul Icar,
Pentru că noi, visătorii pedeștri,
Trebuie să le facem pe toate singuri:
Și grâul, și fulgii, și hârtia și focul.
Totul.

Eu însă vreau să mă duc singur
Ca un mesager al păcii
Fără Biblie și Tomy-Gangs
Fluturând în brațe
O floare alba din patria mea.

Vreau să mă încadrez în armata furiei sale
În coloanele îngerilor ei negri,
Îngeri care trebuie să devină demoni
Ca să alunge cu țipete
Pe demonii adevărați.

Înainte însă de a porni
Trebuie să dau foc tuturor manualelor
Scrise după indicații imperiale:
„Africa este țara animalelor ierbivore
Și a oamenilor carnivori”.

Aș avea deci multe de făcut.
Mai întâi
Să învăț istoria adevărată,
Înainte de a crește mare,
De-a se îngrămădi asupra mea anii
Grei și aspri ca niște bolovani.

Ca să încep, ar fi trebuit să îndrept istoria,
Să tipăresc geografia din nou,
Să ard toți zeii învechiți
Și să dobor toate statuile groazei.
Dar, depărtarea era mare
Și viața mea scurtă
Nu-mi ajungea.

Eu, toți acești ani,
Citeam Istoria și Geografia
Cu niște lentil deformatoare:
„Africa este țara sălbaticilor”.
Tipărit cu fier înroșit
Pe pielea ei neagră
Și cu litere latinești,
Acesta era adevărul;
Îl țineau zăvorât
În beciuri întunecoase,
Îl furau puțin câte puțin,
Speriați și pe ascuns
Ca niște tâlhari.

Din pricina asta trebuie încă
Să înotăm în oceane de praf,
Să despicăm întunericul
Cu paloș de foc.
Dar farurile sunt sparte
Și Adevărul țipă ca un naufragiat,
Ca un om scufundat în galeriile minelor.
O, Africa…
Acum știm, știm foarte bine,
Ce este Africa:
Țara „sălbaticilor”
Care nu acceptă să se sălbăticească.


Versiune românească de Menelaos Ludemis

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Menelaos Ludemis



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.