Marea inflație

Autor:Ionutz21


Adăugat de: Ionutz21

duminică, 18 iulie 2021

După marea constipare cu abonament la budă
Și cu ochii cât gălușca depunând atâta trudă
Un vecin, șomer de-o vreme, observând că timpu-i dur,
S-a gândit să vândă-n stradă, șervețele pentru cur.

Neavând experiență fără să cunoască riscul,
S-a trezit după o vreme că îi bate-n ușă -fiscul.
El mahmur și supt la față o dădea în bâjbâială,
Reușind să îi convingă că e criză mondială!

Ca să își panseze rana fără să cunoască criza,
S-a gândit c-ar fi mai bine să mărească astfel miza...
Și-a pus degetul pe rană într-un mod cuviincios,
Trei bucăți la preț de patru pentru orice căcăcios.

Imediat cum iese-n stradă vinde totu-ntr-o secundă
Caută idei mărețe să înceapă -o altă rundă.
Se gândește la ideea de a vinde la bucată,
Pentru-a face-o fericită și pe doamna înfocată;

Zi de zi aceeași stradă a urmat de luni de zile
Acuma era în floare, avea bani și avea pile
Într-o oră mai redusă nefiind civilizație,
Se apropie o doamnă cu amprenta pe inflație.

El o vede și suspină și se-ntunecă la față,
Neînțelegând că doamna are chinuri de o viață.
O întreabă fără jenă: -Ce vă trebuie duduie?
Șervețele incolore sau vreo cremă de călcâie!

Ea mirată de-ntrebarea cu idei neconspirate:
-Aș dori și eu hârtie, doua suluri și jumate
-Care este cea mai bună?
-Să mă ierte Sfântul Petru!
-Pentru Dumneavoastră Doamnă, v-ar cam trebui la metru.

Georgian Ionut Zamfira 18.07.2021


vezi mai multe poezii de: Ionutz21


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.