Să fie iarnă - Leonid Dimov

Cum roade visul firea cea aeve
Cu fiecare noapte mai adânc,
Mânând în turme zei, meandri, eve
Și cavaleri cu lire la oblânc,

Cum se lipesc cu toții de oglindă
Să treacă dincolo cât mai curând,
Cum crește jalea-n tagma suferindă
A chipurilor în amurg plăpând,

Cum nasc apoi năluci în cavalcade
Gonind ușor spre porturi sidefii,
Spre specii calde, populând estrade
La circul interzis pentru cei vii.

Nu mă lăsa, de umeri mă cuprinde,
Șoptește-mi vorbe clare, să-nțeleg,
Ori șuieră preziceri și colinde
Să fie iarnă pentr-un ev întreg.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Leonid Dimov



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.