Cântec singurei nopți - José Ángel Buesa

A fost a mea o noapte. Sosi pe-neașteptat
și a fugit ca vântul, ca vântul, dintr-odat'.
Studenta curioasă de-a învăța plăceri
a fost a mea o noapte. N-o mai văzui de ieri.
Plecă singură-n noapte, sub steaua luminând.
Dacă privesc la nouri, rămân cu ea în gând.
N-o caut, e-n zadar; nu pun iubirii hamuri;
O floare dusă-n vânt nu se întoarce-n ramuri,
iluziile-mi par precum oglinda verde
ce-n aburi persistenți reflexia își pierde.

A fost a mea o noapte, orbește, eu al ei:
iar buzele îmi ard și-acum de setea ei.
Frumoasă cum nu vezi, frumoasă ca niciuna,
c-atunci când ea visa plutind pe noapte,-ntruna.
Amorul ei de-o noapte se-ncurcă cu al meu:
curentul apei trece, rămân râuri mereu;
ea, steaua-nsigurată a nopților-coral,
eu invadându-i plaja, ca val primordial.

Iubire de o noapte ce obosea-n desfrâu.
Suntem ca două maluri departe de un râu
curgându-și un curent de pură claritate,
acolo unde apa ne-mbină și desparte.
Iubire de o noapte: dacă revii-ntr-o zi,
nebună și a mea din nou te voi simți.
Mai mult decât tortura unei deschise răni,
iubirea mea tînjește un vânt ce-nchide vămi.

Iubirea înflorește pământ cutremurând,
iar flăcări se transformă-n cenușă, rând pe rând.
Amorul ce revine din nou vine-n zadar,
precum un orb și-ntinde o mână, ca un zar.
Iubire de o noapte lipsită de izvod:
aș prefera, mai bine, să pot să nu te văd!

traducere - g.Cristea


Canción de la noche sola

Fue mía una noche. Llegó de repente,
y huyó como el viento, repentinamente.
Alumna curiosa que aprendió el placer,
fue mía una noche. No la he vuelto a ver.
Fue la noche sola de una sola estrella.
Si miro las nubes, después pienso en ella.
Mi amor no la busca; mi amor no la llama;
la flor desprendida no vuelve a la rama,
y las ilusiones son como un espejo
que cuando se empaña pierde su reflejo.

Fue mía una noche, locamente mía:
me quema los labios su sed todavía.
Bella como pocas, nunca fue más bella
que soñando el sueño de la noche aquella.
Su amor de una noche sigue siendo mío:
la corriente pasa, pero queda el río;
y si ella es la estrella de una noche sola,
yo he sido en su playa la primera ola.

Amor de una noche que ignoró el hastío.
Somos las distantes orillas de un río,
entre las que cruza la corriente clara,
y el agua las une, pero las separa.
Amor de una noche: si vuelves un día,
ya no he de sentirte tan loca y tan mía.
Más que la tortura de una herida abierta,
mi amor ama el viento que cierra una puerta.

El amor florece tierra movediza,
y es ley de la llama trocarse en cenizas.
El amor que vuelve, siempre vuelve en vano,
así como un ciego que tiende la mano.
Amor de una noche sin amanecer:
¡acaso prefiero no volverte a ver!

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: José Ángel Buesa



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.