Craiul ielelor - Johann Wolfgang von Goethe

Traducere de Petru Dincă

Cine zboară prin vânt și noapte târziu?
E tatăl, călare, cu scumpul său fiu.
El ține băiatul cu căldură la piept,
Gonește năvalnic, pe drumul său drept.

– Tu, fața, copile, de ce ți-o ferești?
– O, tată, pe-al ielelor crai, nu-l zărești,
Cu coada lui lungă, coroana măreață?
– Sunt neguri, copile, doar umbre în ceață.

„O, dragă băiete, nu vii tu cu mine?
Eu jocuri frumoase juca-voi cu tine!
Flori mândre, pestrițe, vedea-vei pe plaur,
Iar maica mea poartă veșminte de aur!”

– O, tată, ah, tată, n-auzi ce mi-a zis,
Ce craiul, în noapte, șoptind, mi-a promis?
– Dar taci, tu, copile, și fii liniștit:
E vântul ce-n frunze uscate-a foșnit.

„Hai, vino, băiete, nu vrei tu să vii?
Fecioarele mele-așa tandre vor fi;
Fecioarele,-n noapte, cu drag vor dansa,
În jocuri și cântece te vor legăna!”

– O, tată, departe să vezi, tu nu știi?
Sunt fiicele craiului, pe locuri pustii.
– Dar, dragă copile, eu văd foarte clar,
Sunt sălcii bătrâne, ce-n neguri apar...

„Îmi placi, fața ta mă ațâță, să știi,
Te-oi smulge cu sila, de nu vrei să vii!”
– Vai, tată, ah, craiul mă strânge cumplit,
Al ielelor crai nespus m-a rănit!

Bătrânul, cu groază, mai tare gonește,
Băiatul gemând, la piept îl lipește;
Ajunge acasă trudit și învins,
De spaimă, copilul în brațe-i s-a stins.



Adăugat de: Petru Dincă

vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.