Tăcerea a înmărit luna.[...]
și tăcerea e atât de veșnică încât aud vrabia timpului fosnind
scurt între ramuri.[...]
Și iată că vis sau demență, - nu mai știu pentru cine mă întreb,
căci mă gândesc că cerul e opac ca pleoapele ei,
că liniștea asta n-am mai simțit-o de demult.
Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins și dorm pe umbre și lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre,
cum se netezește totul mărginit în liniile lui clare,
acoperisurile geometrice și cupolele de stuh,
muchia dealurilor cu păduri mărețe și rouă,
mătasea cerului tăiată de taina zărilor și stelele,
stelele,
stelele,
stelele.
Distribuie: