Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub acoperişul, care-i stă ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mică.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
Distribuie: