Ion Prostul - Ion Luca Caragiale

Era pe vremea când purtau
Cocoanele niște turnuri
Ș-un malacof piramidal
Și alte multe umpluturi...

Ion Ciornei, un țopârlan,
Un românaș de viță veche,
Purtând suman, purtând ițari
Și-o țurcănească pe ureche,

A fost luat la militari...
Da-n loc să dea de greu și el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.

Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaș, spălătoreasă,
Și vizitiu și bucătar,
Și sofragiu și fată-n casă.

Ion putea fi orișice,
Mă rog, și doică-ar fi putut;
Dar moașa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.

Așa, Ion cu colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.

Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.

Don'Colonelul îl întreabă:
– Ce te-ai holbat așa, țigane?
– Mă mir, trăiți, don'Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;

Cu malacofu-așa umflat
Cum poți s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. - Măi ce prost!
Țigan! când vreau s-o pup, și-l scoate.

– Și-l scoate? a răspuns Ion;
– Așa ți-e vorba?... A-o-leu!
– Așa, trăiți, don' cononel...
Așa... o pup și eu!

Adăugat de: stefanmalin

vezi mai multe poezii de: Ion Luca Caragiale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.