Cortul din poiană - Ion Caraion

Lipiciune sepulcrală, delicată vietate,
moliciuni corupte fraged, luna-n cui se zbate?

Potecile-au plecat împrejur ca niște elegii înfrunzite.
Unde s-or fi dus, fără munți și copite?

Purecii luminii din oglindă
întind mâna să ne prindă.

Numai pentru mine tot nu-s lume moartă
cântecele brune câte ramii-ți poartă.

Între-aprinse dealuri, ′nalte cete-n soare,
poposeau pe corturi de lumini, călare...

Când s-a trezit văzduhul, iarba avea o culoare peltică.
Timpul nu mâncase șoareci, dar semăna a pisică.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.