Încet încep duioase ploi
Pe malurile dintre noi.
În depărtare, spre mijloc,
Apar furtuni din loc în loc
Și nu te poți feri de ele
Când stai sub șubrede umbrele.
Îți ies în cale crizanteme,
Tu le culegi cu mâini înfrânte.
Pe deal ciulini se iau la trânte
Dar tu pășește, nu te teme!
Mai e puțin până ce vine
O iarnă, care-ți aparține.
Atâta frumusețe-ncape
În ochii tăi adânci și plânși,
Că văd în ei vulcanii stânși
Și revărsări de multe ape.
Se face iar că vii din vis
Plutind ușor peste abis.
Ah, desfrunzirile acerbe
Cum sting lumina din Proverbe,
Cum duc tăceri în gândul tău
Jertfind scânteia pe ilău!
Legați de viață cu perfuzii
Noi ne-am făcut din doi iluzii!
Și tu și eu vânăm târziu
Un veac albastru rubiniu
Cu ploi de toamnă și zăpezi
Iar tu în asta, vară vezi.
Dar nu-i așa, e-un ev amar
Cu braț tentacular caliu.
E bine, doamnă, să veghezi,
Spre cer să urci crepuscular.
vezi mai multe poezii de: nichodin
Detalii poezie:
Distribuie pe: