Început de toamnă

Autor:Ina M.


Adăugat de: Ina M.

sâmbătă, 26 septembrie 2026

La început a fost vântul...
Puțin rece și cuvântul
Ce nu-mi doream să îl aud
Părul zburlit l-a lăsat ud.

Apoi copacii și-au schimbat
Frunzele-n galben luminat
Iar soarele parcă distant
Era făcut din diamant.

Nopțile reci se adunau
În săptămâni ce îmi șopteau
Cuvântul ce nu îmi doream
Să îl aud, privind la geam.

Toamna pe-alee m-a strigat
Atât de clar și de curat
Că m-am întors să o privesc...
Și avea chip dumnezeiesc!

Era-îmbrăcată în culori
Ce făceau prin copaci furori:
Roșu, galben și arămiu,
Pe-alocuri chiar și ruginiu
Iar chipul ei scăldat în soare
Făcea magia și mai mare.

„E toamnă!”, am spus și am zâmbit,
Chiar dacă nu vreau, a venit
Și-n zilele ei luminate
Admir frunze de ea pictate!


vezi mai multe poezii de: Ina M.


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.