- Acasă
- Ilarie Voronca
- Un vultur în piept
lui Ion Pillat
De câte ori
De pe înaltele claie de fân ale aurorei,
Mi-am desfăcut pieptul spre nașterea sălbatecă a luminii,
Și-am așteptat, adâncă să mă rănească
Pliscul de piatră fosforescentă,
Și valul de sânge să-mi aducă pe buze cuvintele esențiale.
De câte ori,
Prin pasărea plină de fum ca un tunel,
Privirea mea răzbise spre dureroase zboruri
Și gleznele, ca melcii, prin gâfâirea ierbii,
Târâte în salivă spre flacăra fără ușă.
De câte ori,
Căderile de ape ca niște evantaie
Rărindu-se pe-obrazul de porțelan: rațiune,
Lăuntric cuib în ochiul din bălegar, din paie,
Rândunică uitată, în frig de migrațiune.
În cremene copita subțire a căprioarei
Mă aștepta alături de marile respirații,
Spre culme să mă ducă un țipăt al vioarei
Cu valurile în barcă năvălind ca pirații.
De câte ori,
Cereasca putere desfăcută
Din vârfurile suple de arbori, în omidă
Sau palida lumină în scorbură crescută,
Prin planta străvezie ca trasă cu o cridă
Spirit al înălțimii chemându-mă în aer
Supremă putrezire din care naște viața
Planetele: globule în vinele de aer,
Și o baghetă oprește orchestrele de ceață.
De câte ori,
Cu bățul pribegiei am râcâit țărâna:
Reflexele cascadei, amurgurile difuze
Þâșneau din buruiana care-mi rănise mâna
Distanța care cântă cu frunzele pe buze.
Știam că între oase și bufnițe în cărbune
Unde o piatră ucide ca pe-un hulub cuvântul
Victorie de gheață sub soarele-apune
Știam purificarea în vierme cu pământul.
Ca un cearceaf auzul învăluind tăcerea,
Bijuterii căzute din degetul fântânii
În lacrimă amintirea ca într-un fagur mierea
Pe înălțimi lumină într-o cămară a stânii.
În lapte-adăpostește în spumă o dimineață
Cu prăbușiri de semne prin nevăzute lăncii
Ger ca o mușcătură pe îngereasca față
Corabia zdrobită de un cristal al stâncii.
Cu dungile de sare șovăite în membre
Vocea ca o lumină liberată din carne
Va pluti ca o plantă pe piscuri în Decembre,
Și-obscurele proverbe sălășluind în iarnă,
Aici unde privirea ca-n diamant sterilă
O curbă-n anotimpul neștiut în calendare
Cu plete amestecate în pieptenul de-argilă
Singurătăți destinse în plana desperare.
Și goana ca o sabie tăiată în cascadă
Cu paturi desfăcute în trecătorii nouri
Filă cu filă noaptea pe lespede să cadă
Fără răspuns, un țipăt iscat fără ecouri.
Aici, unde de atâtea ori
Am urmărit prin sticlă baletele de stele,
O! Balete cu genunchii luminați electric
Dansatoare înlănțuindu-se, îndepărtându-se în dantele
Am aplaudat risipirea voastră ca niște bule de aer.
În zadar au căzut perdelele grele de brumă
Și în zadar mai cântă pe undă înotătorul
Balete dispărute care ați lăsat o urmă
În privire,
Asemenea cu bucla pe care-o lasă zborul,
Balete, dansatoare, vestminte ale luminii
În ghearele nocturne o spumă de vertebre
Flux aruncând pe țărmuri meduzele sau crinii
Strigăte de sirene prin zăpezile sterpe
Balete,
Vă rupeți, vă refaceți în mantia nupțială
Și seara e compasul ce rotunjește apa
Balete,
În stalactite o umbră, o sfială
În somn petală ruptă o dată cu pleoapa,
Balete,
Sunteți glezne sau luceferi?
Vă văd când dispăreți
Dar cum din adâncurile tenebre ale pământului
Þâșnesc miile de fărâme solare ale florilor
Tot astfel din dispariția voastră țâșnesc alte fântâni arteziene ale mișcării
Pe crestele de arbori semne ca niște voaluri
Și clopot legănare în suplele cereale
Păsări de mare aprinse de un amurg pe valuri
Sau rădăcini împleticite în părul sălbatec al furtunii.
Cu voi dansuri și cu voi vegetații luxuriante sau sărace
Cu sângele meu umil care-mi bate în fagii albi ai tâmplelor ca o ciocănitoare
Și cu voi de asemenea tristeți ca niște corturi la marginea orașului,
Voi pluti lângă butucii târâți de torentul de oglinzi al aurorei,
Voi trece printre scuturile invizibile ale viitorului
Pe înălțimile unde m-a dus fuga nocturnă a caprelor
Sau jos unde lumina pe umeri ca un jug,
Mă duce lângă turme în arăturile foamei,
Sau de lângă vulcanii stinși, sau de lângă oceanul gâfâind,
Sau de pe străzile capitalei unde aceeași mulțime te poartă în triumf, te linșează
Sau din aventura ca o zbârcitură a feței,
Sau din grădinile ca miresmele limpezi ale odihnei,
Voi fi în revelația supremă a aurorei
Mă voi deschide-o dată cu brazdele răsturnate
Ca o pasăre fructul în colivia florii
Sau putrezirea care te așteaptă ca un pat după munca încheiată.
Poemele din tine ca mazărea din păstaie
Ochiul nu mai vindecă formele întâlnite
Fulgere devenite prea largi ca niște straie
Stelele după ploaie, cu noaptea revenite.
Și știu, va fi călușul de cenușă pe gură,
Dar soarele din lutul fierbinte mă va-nchide
Spectacolul terestru la limita obscură
Voci liberate, fluturi din oazele crisalide.
Adăugat de: Gerra Orivera
vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfred de Musset
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carlos Drummond de Andrade
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dsida Jenő
Du Fu
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Heinrich Heine
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louise Gluck
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Talov
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Walt Whitman
Wang Wei
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yuri Kageyama
Primul apel de pe un telefon mobil datează din 1973
1946 -S-a născut Vic Malcolm, chitarist britanic (Geordie).
1920 -Geneva, Societatea Naţiunilor Unite. A fost semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga (3/16).
Managementul înseamnă, în ultimă analiză, înlocuirea muşchilor şi a forţei cu puterea gândului, a obiceiurilor şi superstiţiilor cu cunoştinţele şi a agresivităţii cu cooperarea. Înseamnă că răspunderea înlocuieşte obedienţa faţă de ranguri şi că autoritatea performanţei ia locul autorităţii funcţiei.
Peter F. Drucker
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
Distribuie: