Discurs pentru comemorarea câinelui Serafina - Ilarie Voronca

Sufletul tău, o limbă roşie prin măsele,
Şi ochii plânşi în cerul îngustei depărtări
Cu fulgerul sub coaste înfipt până-n prăsele
Cântecul alb din turle rotit între brăţări,

Cu labele oprite pe hohotul de spumă
Blândeaţa în privire ca pe-o mireasă o-neci
Sprinten la şuieratul acestui vânt în glumă
Deosibeai profetul prin trecătorii blegi.

În trupul ca o cupă ţi-ai înălţat destinul
Şi-ai împărţit taifasul cu dârji vizionari
Când în gâtleje visul îşi gâlgâise vinul
Şi prin ferestre noaptea mânase păsări mari.

Tu-ai ştiut prietenia, o panglică eternă,
Ce-nfăşurase fructul şi inima-n vâltori,
Poetului în somnul pe scaune tu-ai fost pernă
Dar din tăcerea nouă te-ntorci de-atâtea ori.

Stemă, glasul va smulge pumnale andaluze
Şi astrul ca o tâmplă pe umărul meu gol
Aduce o-nfiorare de nevăzute buze
Şi-apari aureolă în gând cu Stephan Roll

Sporeşti în resemnare umana suferinţă
Flori răspândite-n aer cuvintele ca oşti
Când stăruie lătratul suav ca o căinţă
Şi mâna prin cenuşă schelet o recunoşti.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca