Colomba - Ilarie Voronca

"l'axe du monde passe par tes hanches"
B. Fondane


inima duce-n codru sub piept ca o caleaşcă
privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin
pleoapa mea de tine se umple ca o ceaşcă
şi-opreşti în respirare tălăngile-n declin

cuvintele cresc nalte în seară ca porumbul
drumuri se-ncrucişează ca ochi pe-aceste bănci
vânătoresc când luna în frunză-şi sparge plumbul
şi plopi ca o cireadă se-ncumetă cu lănci

obrazul tău desface lungi câmpuri de secară
în ora ce se-alungă cu haite de lumini
plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară
o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini

şi-azi pasul meu te scrie cu vinele în cridă
coapsele - ce corăbii - în aerul robust
surâsul îţi umbreşte o buză ca firidă
şi liniştea în ierburi ţi-ajunge până-n bust

trup cu-arături cu-ntoarceri cu umăru-n fântână
şi tâmpla încuiată cântec topit în os
pupilă ce se-nchide pe gleznă ca o mână
sufletul tău în palme izvor feruginos

plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere
c-un cer ce se dilată prin toamna unde creşti
şi linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere
când frunţile sub noapte se-ating ca două veşti


2

rochia ta cu iederi şi linişti precum climă
din Sud, aerul urcă pe frunte o perdea
şi cerul tras în limbă şi-n pantă la rindea
cu sângele-n răstimpuri şi frunzele în cizmă

priveliştea se-ncheie pe osu-n traforaj
un lacăt ce-ţi înscrie imagine-ntre tâmple
amfora dintre coaste de glezna ta se umple
şi-n fluviul de artere te plimbi ca un vâslaş

glasul precum o algă şi ceasu-nchis în părul
rotund în şerpuire pe braţ ca rădăcini
surâsul cercuieşte în aer un profil
şi-n talgere de umbră genunchii-şi scrie mărul

te-nfigi în muşchi şi biciui tăcere ca-n oblânc
cu unghiile-n talangă sporeşti stelarul pântec
obrazul tău se-mparte mireasmă poate cântec
şi-n fum câmpuri în cleşte codrii ca uşi te strâng

în palma ta cuvântul îşi rugineşte fierul
şi luna care-apleacă pe-ocean un cozoroc
îţi scrie desfrunzire şi-n noapte un soroc
când anotimpu-n sticlă şi-a neclintit mânerul

o-ntoarcere te-apasă cu creieru-n etaj
furtunile-n plămânii inverşi precum corăbii
şi vorbele-n răceală încremenesc ca vrăbii
dar ochiul te păstrează în dungi şi-n tatuaj

cu buruieni în piele alungi nămoluri clare
luminile-n pleoapă se-ngemănară oşti
multicolor mă-ndeamnă umărul ca un chioşc
de ziare, când dorinţa topită-n mădulare

şi răspândită-n sevă urcă sărutu-n trunchi
cu slova ta pe buză inel ca o custure
mă sângeră; şi-n tine mă pierd ca-ntr-o pădure
cu mâinile-n zăpadă luceferii ca bunghi

de-azi glasul în tărie mi-l dărui cu măslinii
deschizi ca o barieră noaptea crescută-n prag
şi liniştea în vine se-adună ca un cheag
când suflete-n sare se-unesc ca două linii

dar vântu-şi rupe scoarţa moldovenească-n jur
cu sălciile-n crepuscul se umplu-n gavanoase
din apele lungi umbre se limpezesc ca oase
şi ne-ntregim privirea pe-o targă de azur


3

te scrii în amintire şi-n sânge ca o viză
de paşaport, cu-obrazul şi umăru-n ochean
sub pielea în vitrină şi-n galerii deschisă
cu flautu-n privire îmi dărui un ocean

dar scapără pe-o targă stele precum copite
când inima în tine ca un pahar de ceai
se abureşte-n sticlă şi caldă să palpite
cu liniştea-n nervura frunzelor o ghiceai

iarnă tăiată-n fildeş cu norii-ntr-o căldare
zvon răspândit în cerul strâns pe genunchi ca pled
pădure despletită în păr şi-n sărutare
aerul ca o rochie se sparge în buchet

pe-o sticlă-n neclintire iarna şi-a strâns pulpana
şi apele-n azurul vântos au nechezat
dar muntele-n pupilă pe-o cergă-şi trase pana
pe când suav văzduhul cu-o zi s-a depărtat

eşti limpede-n suflare şi proaspătă ca-n ploscă
(mă crezi) în vine-ţi circuli un sânge superior
şi buzele în sare lumini, dar ce folos că
umărul în privire se-apleacă-n căpriori

pădurea iată-şi urcă pe fagii moi o sucnă
de umbră şi-anotimpul din vaier rupe-un corn
dar zarea se-abureşte în trestii se usucă
pe sufletul-n oprire ca pe o şea mă-ntorn

părul ţi se retrage pe tâmple ca armate
zboruri întretăiate în cremene cum lănci
şi pânzele tăcerii se desfăcură mate
când umbrele din sălcii au lunecat ca şăpci

cum strâng din dinţi şi-aleargă în stânga noastră jnepii
ochiul se micşorează în dungi precum cătun
dar frunţile-şi deshamă pe stepa-n somn sirepii
şi luna-naintează în peşteri şi-n coturn

spre tine-n peisagiu mi-am descuiat ferestre
şi vinele-mpletite sub pielea ta-n corali
când stelele-n cădere închipuiesc căpestre
pe-obrazul tău tăcerea îşi taie un oval

pe-aleile din tine mă rătăcesc ca-n cozla
şi umăru-n furtună adăpostit ca golf
dar prinde-mi cu surâsul la butonieră roza
vânturilor, când ochiul te-nscrie în pantof

mă răscoleşti ca-n arie treci degetul prin creştet
mă-mprejmuieşti mă treieri mă-nchizi ca un hectar
te-nalţi precum o stivă în aerul prea veşted
pe marginea făpturii mele ca un pescar


4

te cauţi în sărutul ce-şi rupe-n umăr spicul
când glasurile-n aer desfăşură-un covor
basarabean şi cerul îşi dezlipeşte plicul
dar sapă-n mădulare şi-n ochi un coridor

o desfrunzire-nseamnă pe umbletul tău peşteri
şi amintirea-n coaste îţi strânge pasu-n chingi
străină când plecarea te ustură-n descreşteri
şi sufletul mi-l sfărâmi cu degetele cinci

azurul se-ntregeşte cu sângele-n otravă
fum răsucit în arbori şi-n umerii ca grinzi
cu pântecul în şarpe şi braţele-n otavă
cuvintele în aer se sparg precum oglinzi

apele sunt cu vine şi muşchi ca nişte pulpe
şi-n biciuire carnea garoafelor în vânt
vertebrele tăcerii se desluşiră suple
şi-n melc şi-n ierburi grase în fugăriri urcând

femurul ca pleoapa şi inima-n căluşul
cu coapsele-ntre trestii lapte stelar te-aprinzi
dar tâmplele pe umeri îşi rotunjiră pluşul
şi gândul tău îl pipăi şi-l urmăresc ca-n zimţi

ştiu clopotu-ntre coaste şi plantele marine
grădină-n os săpată cu braţele-n lămâi
ştiu fructele rotunde ca mersul tău şi pline
de coacăze-n mireasma de buruieni în clăi

mă-nsemni precum o hartă şi-n mine ca o perlă
pură-n ficat topită te ştiu dintr-un calcar
dar flacăra-n tărie te-nnoadă ca nacelă
te-adun ca o simbrie te-nchid ca un săltar

în rumenire glasul sporeşte ca o jimblă
urcă de-aici pe scara din sângele meu scump
când te primesc cu mierea-n pleoapă şi pe limbă
şi te închei sub coaste cu degetul ca bumb

în gura-naltă focul îşi împleteşte osul
de-azur, şi pasul trage în ceară-n anotimp
dar noaptea-ţi limpezeşte pe frunte abanosul
pe pântecu-ţi terasă cu plante reci mă plimb

te regăsesc în umăr şi-n râs ca într-o glastră
c-un braţ în amintire lămpile te-auresc
şi te apleci pe buza umedă ca fereastră
din glezna-n evantalii ierburi şi-arome cresc

mă vânturi precum spicul şi-mparţi cu dumicatul
cu zările-n fântână ochiul deschide-un şanţ
te ştiu adânc în mine ca-n fund de mări uscatul
te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanţ

roche de apă somnul, vinele - ce curele
de transmisiune - vântul îţi scrie bustu-n roci
un bun-rămas ne-apropie răsuflul în perdele
ca scoarţe de mesteacăn palmele când le-ntorci

cu mâinile amare şi buzele-n lucernă
şi umbrele sfinţite în amurgiri cum cozi
de păun, cu trecutul la căpătâi ca pernă
şi munţii-n fum se-apleacă spre noi ca voievozi

cristalele de aer stau limpezi în ospăţuri
paharele-n dantelă cu chei de buruieni
rupi sufletul-n privire şi tâmplele ca hăţuri
când vorbele-n întoarceri ca turmele le-ndemni

cu pulpa în ferigă urci dură din visare
şi mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod
cu frunţile-n descreşteri şi membrele în sare
dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod

te-apleci şi-ntrebi privirea şi degetul-n licoare
mă-ncerci ca pe un lacăt şi baţi ca-n lăicer
genunchiul ca o uşă mă umple de răcoare
şi sângele-n desfaceri se reazimă de cer

un răsărit nesigur a pus o poleială
pe zarea care urcă cu iedera-n grilaj
şi-n cearcăne pleci capul cu floare de cerneală
dar te adun în palmă jăratec ca-n făraş

surâsul în aramă ţi-l depărtezi în surle
şi drumurile-n toamnă pe-un povârniş ne sug
ştiu braţele şi ochii şi gleznele ca scule
preţioase, eşti în mine scrisă cu meşteşug

un chiot lung se rupe din pleoapele în dungă
şi-n via din pupilă cu pulbere de var
singurătate-n preajmă se-aşează ca o glugă
dar te răstorn în fierberi pe mâini de samovar.


5

cu frunţile ca zboruri de porumbei în cerc
şi lacu-nchis în deget cu-o linişte-n inele
dar vinele sunt plantele agăţătoare-n piele
şi mâinile prin trupul în buruiană-mi trec

ocean ce se răceşte cu braţele-n gargară
părul oval înscrie un sânge-n anotimpi
pe buzele-n suire se desluşesc aripi
şi sânul mă primeşte în chiot ca-ntr-o gară

aerul te desface în vorbele ca lăzi
şi drumurile-n rocă urcate ca vitrine
dar panta în amurgul lăuntric te reţine
şi glasurile-n seară le schimbă precum gărzi

în umbră c-un luceafăr nelămurit în glas
nisipuri în pleoapă se-adună-n oboseală
cu liniştea prin undă se limpezeşte-n algă
şi-urmez în şerpuire umărul ca atlas

o toamnă pune-n talger frunzele moi ca pături
şi gleznele cu plante şi-arterele cu munţi
dar ne-apropiem în aer ca două sălcii, muţi
prin carnea în descreşteri se desluşesc omături

trăsură ce se-ndreaptă cu stelele-ntr-un trap
când noaptea în pupilă îţi răsădeşte-o vie
pe culmi din curcubee îţi împletesc o iie
şi-aceste flori ies ochii pământului din cap

surâsul îţi pătrunde în piept până-n prăsele
şi-n pasul meu te-nvălui şi coastele le isc
dar amintirea-n sare se-nchide ca un plisc
şi tremuru-n pleoape a netezit şosele

un cer tăiat pe-obrazul ce-l ştiu itinerar
cu-ntoarceri cu-o oprire pe sângele-n fereastră
din tine se desface priveliştea-ntr-o glastră
şi evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar

plămânul în culoare cu iarba-n ţesătură
lumina-ţi scrie-n pântec cu orele un disc
când vocea rotunjeşte în aer un apus
şi luna-n fulgerare pe umărul ca turlă

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca